Seria de șasiu (VIN): ce înseamnă fiecare caracter și cum o citești

Seria de șasiu — VIN, de la Vehicle Identification Number — e singurul lucru de pe o mașină care n-ar trebui să se repete nicăieri în lume. Are 17 caractere și o structură standardizată internațional, prin ISO 3779.

Nu e un cod aleatoriu. Odată ce știi cum se împarte, poți citi din el mai mult decât crezi.

Unde o găsești

VIN-ul apare în mai multe locuri, și tocmai de aceea e util: dacă unul nu se potrivește cu celelalte, ai aflat ceva important.

• ștanțat direct în caroserie — de obicei sub capotă, pe traversa din față, în podeaua de lângă scaunul din dreapta sau la baza stâlpului portierei;
• pe o plăcuță sau o etichetă fixată în ușă ori sub capotă;
• vizibil prin parbriz, în colțul de jos dinspre bord, la multe modele;
• în cartea de identitate a vehiculului și în talon.

Verifică cel puțin două locuri și compară-le cu actele. Zona din jurul ștanțării nu trebuie să arate refăcută, sudată sau revopsită.

Cele trei părți

Caracterele 1-3: cine a făcut-o (WMI)

Primele trei identifică producătorul și țara. Primul caracter arată regiunea geografică: cifrele 1, 4 și 5 sunt America de Nord, J e Japonia, K e Coreea, iar literele de la S la Z acoperă Europa — de exemplu W pentru Germania.

Al doilea și al treilea restrâng la producător și, uneori, la tipul de vehicul.

Caracterele 4-9: ce fel de mașină e (VDS)

Aici producătorul își codifică propriile informații: modelul, caroseria, motorizarea, tipul de transmisie, uneori sistemele de siguranță. Nu există o regulă unică — fiecare producător își face propria schemă, motiv pentru care un decodor bun trebuie să știe schema fiecăruia.

Poziția 9 e un caz aparte. În America de Nord e o cifră de control, calculată matematic din celelalte caractere, care permite verificarea automată a VIN-ului. În Europa, standardul nu o impune, iar producătorii europeni o folosesc rar. Concret: dacă verifici o mașină europeană cu un calculator de cifră de control, un rezultat „greșit" nu înseamnă neapărat că VIN-ul e fals.

Caracterele 10-17: exemplarul anume (VIS)

Ultimele opt individualizează mașina.

Poziția 10 codifică anul de model, printr-o literă sau cifră care se repetă într-un ciclu de 30 de ani. Ca și la cifra de control, e o practică obligatorie în America de Nord și doar opțională în Europa — la multe mașini europene, poziția asta înseamnă cu totul altceva.

Poziția 11 arată de obicei uzina de asamblare.

Pozițiile 12-17 sunt numărul de serie propriu-zis: exemplarul, în ordinea de producție.

Literele care nu apar niciodată

Într-un VIN nu se folosesc I, O și Q, tocmai pentru că se confundă cu 1 și 0. Dacă vezi vreuna dintre ele într-o serie de șasiu, fie s-a greșit la transcriere, fie ceva nu e în regulă.

Un VIN mai scurt sau mai lung de 17 caractere e la fel de suspect — cu excepția vehiculelor foarte vechi, dinainte ca standardul să fie general adoptat.

Ce poți și ce nu poți afla dintr-un VIN

Poți afla cine a produs mașina, unde, ce configurație avea din fabrică și, la mașinile nord-americane, anul de model.

Nu poți afla din VIN singur câți kilometri are, câți proprietari a avut, dacă a fost avariată sau dacă are rate neplătite. Astea sunt informații ținute în registre separate, iar VIN-ul e doar cheia cu care se caută în ele.

De aici vine și o confuzie frecventă: multe decodoare gratuite se bazează pe baze de date americane, care conțin doar mașini vândute în Statele Unite. Interogate cu VIN-ul unei mașini europene, unele întorc oricum un răspuns — construit din potriviri parțiale. Un decodor serios îți spune „nu am date pentru piața asta", nu îți inventează o motorizare.

La ce-ți folosește când cumperi

Cere VIN-ul înainte să te deplasezi și fă trei lucruri simple:

1. compară configurația din fabrică cu ce scrie în anunț;
2. verifică pe mașină că seria ștanțată e identică cu cea din acte;
3. folosește-l ca să ceri istoricul kilometrajului.

Sunt cinci minute care te scutesc uneori de un drum de o sută de kilometri.